ExportProhibiții și restricții la export

Prohibiții și restricții la export

1668

În general, comerțul internațional se efectuează liber, fără restricții. Cu toate acestea, schimburile comerciale internaționale pot fi supuse  unor  interdicții și  restricții stabilite doar în legislația națională sau pentru a respecta tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Aceste măsuri vizează, în special:

  • respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri;
  • ocrotirea  vieții  și  sănătății oamenilor, a florei  și  faunei, implicit, protecţia animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranţa alimentelor de origine animală şi nonanimală destinate consumului uman; protecţia împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale; restricţionarea sau interzicerea utilizării substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
  • păstrarea moștenirii culturale a etniilor din Republica Moldova;
  • protecția mediului înconjurător;
  • asigurarea securității statului.

Sînt considerate prohibite toate mărfurile a căror introducere sau scoatere pe/de pe teritoriul vamal al RM este interzisă prin lege.

Mărfurile sînt considerate restricţionate dacă, la introducerea sau scoaterea acestora pe/de pe teritoriul vamal, sînt îndeplinite unele condiţii sau formalităţi speciale.

Cînd introducerea sau scoaterea pe/de pe teritoriul vamal nu este permisă decît cu prezentarea unui act permisiv, mărfurile sînt prohibite dacă nu sînt însoţite de un astfel de act sau dacă acesta nu este valabil. 

Potrivit prevederilor art. 18 alin. (1) Legii nr. 25 /04.03.2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, ține evidența centralizată a tuturor măsurilor restrictive internaționale obligatorii în vigoare, inclusiv celor la care Republica Moldova s-a aliniat sau pe care le-a aplicat din proprie inițiativă. Vezi măsurile restrictive internaționale aici (https://www.mfa.gov.md/ro/content/masuri-restrictive-internationale).

 

 

 


filter.type.import -sdsdas
filter.type.export -sdsdas
filter.location
filter.tarim
filter.info
filter.tarifs

No Data

contact-center.title

contact-center.info

contact-center.note

call-center

footer.tip

country

footer.tip.location

footer.tip.street

fax: footer.tip.fax

email: footer.tip.email

phone: footer.tip.phone

footer.info

country

footer.info.location

footer.info.street

fax: footer.info.fax

email: footer.info.email

phone: footer.info.phone

footer.title

footer.content

footer.note