În general, comerțul internațional se efectuează liber, fără restricții. Cu toate acestea, schimburile comerciale internaționale pot fi supuse unor interdicții și restricții stabilite doar în legislația națională sau pentru a respecta tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Aceste măsuri vizează, în special:
- respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri;
- ocrotirea vieții și sănătății oamenilor, a florei și faunei, implicit, protecţia animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranţa alimentelor de origine animală şi nonanimală destinate consumului uman; protecţia împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale; restricţionarea sau interzicerea utilizării substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
- păstrarea moștenirii culturale a etniilor din Republica Moldova;
- protecția mediului înconjurător;
- asigurarea securității statului.
Sunt considerate prohibite toate mărfurile a căror introducere sau scoatere pe/de pe teritoriul vamal al RM este interzisă prin lege.
Mărfurile sunt considerate restricţionate dacă, la introducerea sau scoaterea acestora pe/de pe teritoriul vamal, sunt îndeplinite unele condiţii sau formalităţi speciale.
Când introducerea sau scoaterea pe/de pe teritoriul vamal nu este permisă decît cu prezentarea unui act permisiv, mărfurile sînt prohibite dacă nu sunt însoţite de un astfel de act sau dacă acesta nu este valabil.
Potrivit prevederilor art. 18 alin. (1) Legii nr. 25 /04.03.2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, ține evidența centralizată a tuturor măsurilor restrictive internaționale obligatorii în vigoare, inclusiv celor la care Republica Moldova s-a aliniat sau pe care le-a aplicat din proprie inițiativă. Vezi măsurile restrictive internaționale aici (https://www.mfa.gov.md/ro/content/masuri-restrictive-internationale).
Prohibiții
Codul Vamal nr. 95/2021
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=146677&lang=ro
Articolul 1411. Prohibiții la introducerea mărfurilor
(1) Anumite mărfuri sunt prohibite de legislație de a fi introduse pe teritoriul vamal din considerente de securitate a statului, de asigurare a ordinii publice și morale, de protecție a mediului, a obiectelor de artă, a obiectelor de valoare istorică și arheologică, de protecție a obiectelor de proprietate intelectuală, de protecție a pieței interne, de apărare a altor interese ale Republicii Moldova.
(2) Mărfurile care cad sub incidența alin. (1) trebuie să fie scoase imediat de pe teritoriul vamal dacă nu sunt supuse confiscării conform legislației Republicii Moldova și acordurilor internaționale la care aceasta este parte. În acest caz, scoaterea de pe teritoriul vamal se efectuează pe cheltuiala persoanei care trece mărfurile peste frontiera vamală sau pe cheltuiala transportatorului. Dacă nu pot fi scoase imediat, mărfurile sunt păstrate în spații de depozitare temporară cel mult 3 zile.
(3) Introducerea și plasarea sub orice regim vamal a anvelopelor din cauciuc uzate (codul din Nomenclatura combinată a mărfurilor (în continuare – cod NC) 4012 20 000), a deșeurilor, cu excepția deșeurilor obținute sau generate în urma activității rezidenților pe teritoriul zonelor libere, a bavurilor și resturilor de cauciuc, nedurificat, chiar în pulbere sau granule (codul NC 4004 00 000), a frânelor și servofrânelor și a părților acestora, uzate (codurile NC 8708 30 și 8505 20 000), a volanelor, a coloanelor și a cutiilor de direcție și a părților acestora, uzate (codul NC 8708 94) pentru autovehicule de la codurile NC 8701–8705, sunt interzise.
Legea nr. 1515/1993 privind protecţia mediului înconjurător
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=147007&lang=ro#
Art. 73. - Este interzisă introducerea în republică a deşeurilor, a reziduurilor de orice natură în stare brută sau prelucrată, cu excepţia drojdiilor vinicole, de către întreprinderile ce deţin utilaj de prelucrare a produselor secundare vinicole, a nervurii de tutun, de către întreprinderile ce deţin utilaj de expandare a nervurii de tutun, maculaturii prelucrate, a deşeurilor şi resturilor din fontă, fier sau oţel, a cioburilor din sticlă, a zgurii de furnal granulate (nisip de zgură) rezultatе de la fabricarea fontei, fierului sau oțelului, a nămolului roșu (reziduu de bauxită), a deșeurilor de bumbac și a pulberii abrazive din zgura rezultată de la producerea de feronichel, prevăzute în anexa nr. 7 la Legea nr. 209/2016 privind deșeurile, destinate utilizării în procesele tehnologice la întreprinderile autohtone existente, în vederea prelucrării, stocării temporare, depozitării, împrăştierii pe sol sau în apă, distrugerii prin orice mijloace. Autorităţile vamale controlează şi poartă răspundere de aplicarea prevederilor prezentului articol, privind importarea şi transportarea deşeurilor şi reziduurilor de orice fel prin teritoriul republicii.
Legea nr. 209/2016 privind deşeurile
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=147038&lang=ro#
Articolul 63. Regimul importului de deşeuri
(1) Este interzis importul în Republica Moldova al deşeurilor şi reziduurilor de orice natură, în stare brută şi prelucrată în scopul acumulării temporare, valorificări sau eliminări prin orice metodă, cu excepţia categoriilor de deşeuri prezentate în anexa nr. 7, care sunt destinate utilizării în calitate de materie primă secundară la întreprinderile autohtone existente și autorizate conform cerințelor art. 25 sau înregistrate conform art. 28.
Legea nr. 119/2004 cu privire la produsele de uz fitosanitar şi la fertilizanţi
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=141236&lang=ro#
Articolul 3. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
introducere pe piaţă – orice introducere cu titlu oneros sau gratuit, alta decît cea de depozitare, cu expedierea ulterioară în afara teritoriului ţării. Importul unui produs fitosanitar sau fertilizant pe teritoriul Republicii Moldova constituie o introducere pe piaţă în sensul prezentei legi;
Articolul 6. Circulaţia produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor
(1) Produsele de uz fitosanitar şi fertilizanţii pot fi introduşi pe piaţă dacă aceste produse nu sînt scoase din circulaţie sau dacă circulaţia lor nu este limitată.
(2) Se interzice introducerea pe piaţă a produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor care nu au trecut testarea şi omologarea şi nu sînt înscrise în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanţilor, cu excepția fertilizanților marcați cu mențiunea „Fertilizant CE.
Legea nr. 132/2012 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=136567&lang=ro#
Articolul 9. Prevederi special
(1) În Republica Moldova sînt interzise:
a) importul, exportul, reexportul, tranzitul, admiterea temporară sau exportul temporar al surselor de radiaţii ionizante (inclusiv parte a echipamentului medical sau de măsurare, calibrare) fără actul permisiv corespunzător, eliberat de Agenţia Naţională;
b) importul deşeurilor radioactive.
(3) Este interzis importul instalaţiilor radiologice sau al surselor radioactive utilizate anterior prin prezentarea declaraţiei pe propria răspundere a persoanei juridice care importă instalaţiile radiologice sau sursele radioactive.
(4) Este interzis importul surselor radioactive închise fără obligaţia de reîntoarcere la producător. Utilizatorul final este obligat să prezinte asigurarea financiară în caz de faliment sau pierdere a capacităţii juridice.
Legea nr. 306/ 2018 privind siguranța alimentelor
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=142808&lang=ro#
Articolul 21. Importul produselor alimentare și al hranei pentru animale în Republica Moldova
(3) Se interzice importul de produse alimentare în cazul în care din termenul de valabilitate al acestora a rămas mai puțin de:
– 1/2 din termen, în cazul produselor cu termen de valabilitate de până la 90 de zile inclusiv;
– 60 de zile, în cazul produselor cu termen de valabilitate de la 90 până la 180 de zile inclusiv;
– 1/3 din termen, în cazul produselor cu termen de valabilitate mai mare de 180 de zile.
Legea nr.227/2022 privind emisiile industriale
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=147012&lang=ro#
Articolul 12. Emiterea autorizației integrate de mediu și a autorizației de mediu
(6) Se interzice importarea, plasarea pe piața internă, fabricarea, comercializarea, procesarea, precum și utilizarea în procesele tehnologice şi la efectuarea lucrărilor de construcții a produselor pentru construcții şi a produselor chimice prevăzute în anexa nr. 14.
Anexa nr. 14
LISTA
produselor pentru construcții și a produselor chimice interzise
Sunt interzise:
1) produsele pentru construcții, produsele chimice şi alte articole care constau din azbest sau care conţin azbest, indiferent de natura sau originea acestora. În sensul prezentului punct, termenul „azbest” desemnează următorii silicaţi fibroşi:
a) actinolit (CAS nr. 77536-66-4);
b) amosit (CAS nr. 12172-73-5);
c) antofilit (CAS nr. 77536-67-5);
d) crocidolit (CAS nr. 12001-28-4);
e ) tremolit (CAS nr. 77536-68-6);
f) silicatul fibros crisotil (CAS nr. 12001-29-5 și nr. 132207-32-0).
Produsele pentru construcţii şi alte articole cu conţinut de azbest, menţionate la acest punct, care erau deja instalate sau se aflau în utilizare înainte de 20 ianuarie 2016 se utilizează în continuare până la eliminarea lor sau până la încheierea ciclului lor de viaţă;
2) cimentul și amestecurile cu ciment, dacă acestea conțin, atunci când sunt hidratate, o cantitate de crom hexavalent solubil mai mare de 0,0002% din totalul greutății de ciment uscat;
3) carbonații de plumb (CAS nr. 598-63-0 și nr. 1319-46-6) și sulfații de plumb (CAS nr. 7446-14-2 și nr. 15739-80-7), compușii de mercur, de arsen, de cadmiu, precum și compușii organostanici, ca atare sau în amestecuri, atunci când aceste substanțe sau amestecurile respective sunt destinate utilizării:
a) în vopsele;
b) pentru conservarea lemnului, precum și în tratarea lemnului;
c) în tratarea apelor industriale, indiferent de utilizarea acestora;
d) pentru impregnarea textilelor industriale cu regim intens de utilizare și a firelor textile utilizate la producerea acestora;
e) în produsele pentru pardoseli și pentru acoperirea pereților;
4) introducerea pe piață a lemnului tratat cu substanțele menționate la pct. 3) și a vopselelor cu conținutul acestora;
5) poluanții organici persistenți, reglementați de Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți, ratificată prin Legea nr. 40/2004, și de Protocolul privind poluanții organici persistenți la Convenția din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi, ratificat prin Legea nr. 1018/2002, la care Republica Moldova este parte.
Legea nr. 852/2002 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la regimul comercial și reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=144590&lang=ro#
4. Se interzic:
1) importul, exportul, reexportul, tranzitul şi punerea în circulaţie pe piaţă:
a) a substanţelor chimice indicate în anexa nr.1 la prezentul regulament din ţările, în ţările, prin ţările sau în ţările care nu sînt parte la Protocolul de la Montreal referitor la substanţele care distrug stratul de ozon, denumit în continuare Protocolul de la Montreal;
a1) a substanțelor chimice, menționate la lit. a), în containere care nu pot fi realimentate, cu excepția utilizărilor esențiale de laborator și a celor în scopuri analitice, astfel cum sunt indicate la pct. 41;
b) a echipamentelor ce conţin substanţele menţionate în anexa A grupele I şi II, a tehnologiilor care nu pot funcţiona încontinuu fără substanţele chimice prevăzute în anexa A grupele I şi II, în anexa B grupele I, II şi III, în anexa C grupele I, II şi III, precum şi a produselor obţinute cu ajutorul acestor substanţe, indiferent de faptul dacă ele conţin sau nu asemenea substanţe, din ţările, în ţările, prin ţările sau în ţările care nu sînt parte la Protocolul de la Montreal;
c) a autovehiculelor de orice tip, precum şi a aeronavelor echipate cu instalaţii de condiţionare a aerului, noi sau folosite, care funcţionează cu utilizarea substanţelor chimice indicate în anexa A grupele I şi II, în anexa B grupa I, în anexa C grupele I, II şi III;
d) a echipamentelor şi a părţilor componente ale acestora (frigidere, congelatoare, generatoare de gheaţă, instalaţii de răcire, climatizoare, instalații cu pompă de căldură etc.), precum şi a tehnologiilor, destinate producerii instalaţiilor frigorifice de uz casnic, comercial şi industrial, noi sau folosite, altele decît cele pentru uz personal, care conţin substanţele indicate în anexa A grupele I şi II, în anexa B grupa I, în anexa C grupele I, II și III sau care funcţionează cu utilizarea acestora ori a produselor care conţin aceste substanţe sau a produselor care sînt obţinute cu ajutorul acestor substanţe, indiferent de faptul dacă produsele conţin sau nu substanţele menţionate;
e) a echipamentelor şi a părţilor componente ale acestora (frigidere, congelatoare, generatoare de gheaţă, instalaţii de răcire, climatizoare, instalații cu pompă de căldură etc.), precum şi a tehnologiilor destinate producerii instalaţiilor frigorifice de uz casnic, comercial şi industrial, noi sau folosite, altele decît cele pentru uz personal, care nu conţin substanţele chimice prevăzute în anexa A grupele I şi II, în anexa B grupa I, în anexa C grupele I, II şi III, dar a căror construcţie nu le permite să funcţioneze încontinuu fără aceste substanţe;
f) a utilajului şi a produselor pentru stingerea incendiilor, inclusiv a extinctoarelor portabile, ce conţin substanţele indicate în anexa A grupa II.
Pînă la 1 iulie 2002, autorităţile care eliberează autorizaţia pentru instalarea şi utilizarea echipamentelor şi produselor destinate prevenirii şi stingerii incendiilor sînt împuternicite să permită derogări de la prevederile prezentei litere în cazul în care utilajul şi produsele pentru stingerea incendiilor, ce conţin substanţele menţionate, sînt absolut necesare pentru protecţia vieţii şi asigurarea securităţii populaţiei sau dacă, prin aceste derogări, nu se încălcă prevederile Protocolului de la Montreal;
g) a aerosolilor ce conţin substanţele chimice prevăzute în anexa A grupa I şi în anexa C grupele I, II şi III.
Interdicţia din prezenta literă nu se aplică următoarelor mărfuri, necesare menţinerii sănătăţii sau asigurării securităţii populaţiei:
- produselor farmaceutice, sub formă de aerosoli în spray-uri, utilizate în tratamentul afecţiunilor pulmonare obstructive cronice, al afecţiunilor cardiace, precum şi preparatelor curative ale căror substanţe active pot fi aplicate numai sub formă de aerosoli;
- mijloacelor speciale, fabricate la comandă şi utilizate de Ministerul Afacerilor Interne sau de alte organizaţii abilitate în acest scop, mijloace destinate asigurării ordinii publice şi folosite în cazurile prevăzute de legislaţie;
h) a substanţelor chimice indicate în anexa A grupele I şi II, în anexa B grupele I, II și III, în anexa C grupele II şi III și a substanțelor noi, indiferent de provenienţa acestora, cu excepţia cazurilor stabilite în Protocolul de la Montreal;
i) a substanţelor chimice menţionate în anexele A, B şi C, provenite din operaţii de recuperare, reciclare sau regenerare;
Legea nr. 422/2023 privind măsurile de protecție împotrivaorganismelor dăunătoare plantelor
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=142263&lang=ro#
Articolul 5. Interzicerea introducerii, circulației, deținerii, multiplicării sau eliberării organismelor dăunătoare de carantină
(1) Este interzisă introducerea, circulația, deținerea, multiplicarea sau eliberarea organismelor dăunătoare de carantină pe teritoriul țării.
Articolul 37. Interzicerea introducerii și circulației organismelor dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pe plante destinate plantării
(1) Este interzisă introducerea și circulația organismului dăunător reglementat care nu este de carantină pe plantele destinate plantării, incluse în lista prevăzută la alin. (2), prin care acesta este transmis. Această interdicție nu se aplică în cazul:
a) circulației plantelor destinate plantării în interiorul spațiilor operatorilor profesioniști sau între acestea;
b) circulației plantelor destinate plantării, necesară în vederea dezinfectării acestora.
(2) Guvernul aprobă Lista de stabilire a organismelor dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină și a plantelor specifice destinate plantării, în conformitate cu art. 36 alin. (1) lit. d), precizând, după caz, categoriile prevăzute la alin. (7) și pragul economic de dăunare prevăzut la alin. (8).
(3) Lista prevăzută la alin. (2) include organismele dăunătoare și plantele destinate plantării prevăzute în următoarele acte aprobate de Guvern:
a) Lista organismelor dăunătoare ale căror introducere și răspândire pe teritoriul Republicii Moldova sunt interzise;
b) Cerințe „Material semincer pentru porumb și sorg”;
c) Regulamentul privind producerea, certificarea, controlul și comercializarea materialului de înmulțire și săditor viticol;
d) Cerințe privind calitatea și plasarea pe piață a materialului de înmulțire pentru plantele ornamentale;
e) Cerințe privind producerea și comercializarea semințelor de legume, răsadurilor și a materialului săditor legumicol;
f) Cerințe minime de comercializare pentru cartofii de sămânță;
g) Cerințe privind calitatea și comercializarea semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre;
h) Comercializarea materialului de înmulțire și de plantare fructifer.
(4) Lista prevăzută la alin. (2) nu include organismele dăunătoare:
a) ale căror introducere și răspândire pe teritoriul Republicii Moldova sunt interzise;
b) despre a căror apariție la anumite plante și produse vegetale nu se cunoaște, însă care sunt relevante pentru Republica Moldova;
c) ale căror introducere și răspândire în zonele protejate sunt interzise, în cazul în care acestea sunt prezente la anumite plante sau produse vegetale și prevăzute ca organisme dăunătoare de carantină în temeiul art. 3 alin. (2);
d) care intră sub incidența unor măsuri aprobate în temeiul art. 30 alin. (1).
Articolul 40. Interzicerea introducerii plantelor, produselor vegetale și altor obiecte
(1) Este interzisă introducerea în țară a plantelor, produselor vegetale și altor obiecte originare sau expediate din alte țări sau de pe anumite teritorii ale altor țări.
(2) Guvernul aprobă lista plantelor, produselor vegetale și a altor obiecte prevăzute la alin. (1) a căror introducere pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă. Lista respectivă se referă și la originea plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte, cu specificarea țărilor, grupurilor de țări sau zonelor specifice ale țărilor cărora li se aplică interdicția. Plantele, produsele vegetale și alte obiecte sunt identificate și prin codurile atribuite în conformitate cu clasificarea din Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172/2014 (în continuare – NC), în cazul în care codul respectiv este disponibil. Adițional, sunt prevăzute alte coduri stabilite, atunci când acestea aduc precizări suplimentare cu privire la codul NC aplicabil pentru o plantă specifică, un produs vegetal sau un alt obiect specific.
Legea nr. 130/2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=142512&lang=ro#
Articolul 5. Interdicţii şi restricţii în regimul armelor şi al muniţiilor
(1) Se interzice procurarea, deţinerea, portul, folosirea, importul, exportul şi comercializarea de către persoane fizice şi juridice, cu excepţia organelor cu competenţe în domeniul apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice, a următoarelor arme şi muniţii, sisteme şi dispozitive pentru acestea:
a) armelor şi muniţiilor care fac parte din categoria A conform anexei nr. 1;
b) armelor confecţionate prin modificarea armelor militare automate;
c) sistemelor de iluminare şi a sistemelor de ochire ce funcţionează pe principiul laser sau combinate cu acesta, destinate montării pe armă;
d) sistemelor de ochire pe timp de noapte;
e) dispozitivelor destinate sau adaptate diminuării zgomotului cauzat prin arderea unei încărcături.
f) - abrogată.
(7) Se stabilesc următoarele restricţii în regimul armelor şi al muniţiilor:
h) se interzice, până la acreditarea laboratorului de încercări independent și competent, importul armelor letale și neletale supuse autorizării, precum și al munițiilor care nu dispun de marcaj al stațiunilor de încercări ale țărilor membre ale Comisiei Internaționale Permanente pentru Identificarea Armelor de Calibru Mic (CIP) sau ale Institutului Producătorilor de Arme și Muniții Sportive (SAAMI), recunoscute în Republica Moldova, sau de certificate de conformitate emise în țările cu care Republica Moldova a încheiat acord de recunoaștere reciprocă a rezultatelor certificării sau ale încercărilor.
Anexa nr.1
Categoria A – arme de foc şi muniţii interzise
a) Instrumentele şi lansatoarele militare cu efect exploziv, codul NC 9301 20 000;
b) Armele de foc automate, codul NC 9301 90 000, cu excepția armelor de foc automate introduse, purtate şi folosite pe teritoriul Republicii Moldova de către însoţitorii delegaţiilor străine care asigură securitatea demnitarilor străini aflaţi în vizită pe teritoriul Republicii Moldova;
c) Armele de foc camuflate sub forma unui alt obiect, ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc, codul NC 9301 90 000;
d) Munițiile cu proiectile perforante, explozive și incendiare, precum și proiectilele pentru aceste muniții, codul NC 9306 90 100;
e) Munițiile pentru pistoale și revolvere cu proiectile expansive, precum și aceste proiectile, cu excepția munițiilor pentru armele de vânătoare sau de tir sportiv ale persoanelor care au dreptul de a le folosi;
f) Orice dispozitiv conceput sau adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de tragerea unui foc de armă, codul NC 9301 90 000;
g) Armele de foc automate care au fost transformate în arme de foc semiautomate, altele decât cele prevăzute la art. 5 alin. (1);
h) Orice armă de foc semiautomată, cu percuție centrală, care îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:
1. arma de foc este cu țeavă scurtă care permite lansarea a peste 21 de cartușe fără reîncărcare, în cazul în care:
(i) arma este echipată cu încărcător cu o capacitate de peste 20 de cartușe care este parte a armei respective;
(ii) arma este echipată de către producător cu încărcător detașabil cu o capacitate de peste 20 de cartușe;
2. arma de foc este cu țeavă lungă care permite lansarea a peste 11 cartușe fără reîncărcare, în cazul în care:
(i) arma este echipată cu încărcător cu o capacitate de peste 10 cartușe care este parte a armei respective;
(ii) arma este echipată de către producător cu încărcător detașabil cu o capacitate de peste 10 cartușe;
i) Armele de foc semiautomate cu țeavă lungă, concepute pentru tragere de la nivelul umărului, a căror lungime poate fi redusă la mai puțin de 60 cm fără ca acestea să își piardă funcționalitatea, cu ajutorul unui pat rabatabil sau telescopic ori al unui pat ce poate fi demontat fără a folosi unelte, codul NC 9301 90 000;
j) Orice armă dintre cele din prezenta categorie care a fost transformată în armă cu muniție oarbă, pentru a expulza substanțe iritante, alte substanțe active sau cu muniție pirotehnică ori care a fost transformată în armă de recuzită sau de semnalizare.
Hotărârea Guvernului nr. 1115/2016 cu privire la unele măsuri de prevenire a introducerii pestei porcine africane
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=123533&lang=ro#
1. Se interzice, pînă la declararea la Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) de către autorităţile sanitar-veterinare din Ucraina ca fiind ţară sau zonă liberă de pestă porcină africană, conform Codului Terestru, importul din această ţară:
1) al animalelor vii receptive la virusul pestei porcine africane (porcii domestici şi mistreţi);
2) al materialului seminal, ovulelor şi embrionilor proveniţi de la animale receptive la virusul pestei porcine africane;
3) al cărnii, preparatelor din carne, produselor din carne şi al oricăror alte produse care conţin carne provenită de la animale receptive la virusul pestei porcine africane;
4) al produselor şi subproduselor de origine animală provenite de la animale receptive la virusul pestei porcine africane.
Hotărârea Guvernului nr. 938/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de trecere a frontierei de stat a mărfurilor supuse controlului de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=139205&lang=ro#
Anexa nr. 5
la Regulamentul privind modul de trecere
a frontierei de stat a mărfurilor
supuse controlului Agenției Naționale
pentru Siguranța Alimentelor
CERINȚE
privind introducerea în Republica Moldova a mărfurilor de origine
animală sau nonanimală de către persoanele fizice
II. Normele privind introducerea în Republica Moldova a mărfurilor de origine animală sau nonanimală de către persoanele fizice
pct. 3. Mărfurile de origine animală destinate consumului uman personal, astfel cum sînt menționate la pct. 4 lit. a), b) și d) din anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 1408/2008 cu privire la aprobarea unor norme sanitar-veterinare, se introduc de către persoanele fizice după cum urmează:
1) se interzice introducerea de către persoanele fizice a următoarelor produse:
Codul NC |
Descriere |
Calificare și explicație |
ex (0201-0210) |
Carne și organe comestibile |
Cu excepția pulpelor de broască (codul NC 0208 90 70) |
0401-0406 |
Lapte și produse lactate |
Toate |
0504 00 00 |
Intestine, vezici și stomacuri de animale, întregi sau bucăți, altele decît cele de pește, proaspete, refrigerate, congelate, sărate sau în saramură, uscate sau afumate |
Toate, cu excepția intestinelor |
1501 00 |
Grăsime de porc (inclusiv untură) și grăsime de pasăre, altele decît cele de la poziția 0209 sau 1503 |
Toate
|
1502 00 |
Grăsimi de animale din speciile bovine, ovine sau caprine, altele decît cele de la poziția 1503 |
Toate |
1503 00 |
Stearină din untură, ulei de untură, oleostearină, oleomargarină și ulei de seu, neemulsionate, neamestecate și nici altfel preparate |
Toate |
1506 00 00 |
Alte grăsimi și uleiuri animale și fracțiunile acestora, chiar rafinate, dar nemodificate chimic |
Toate |
1601 00 |
Cîrnați, cîrnăciori, salamuri și produse similare, din carne, din organe sau din sînge; preparate alimentare pe baza acestor produse |
Toate |
1602 |
Alte preparate și conserve din carne, din organe sau din sînge |
Toate |
1702 11 00 1702 19 00 |
Lactoză și sirop de lactoză |
Toate |
ex 1901 |
Extracte de malț; preparate alimentare din făină, crupe, griș, amidon, fecule sau extracte de malț, care nu conțin cacao sau care conțin cacao într-o proporție de sub 40% din greutate, calculată pe o bază complet degresată, nedenumite și necuprinse în altă parte; preparate alimentare din produsele de la pozițiile 0401-0404, care nu conțin cacao sau care conțin cacao într-o proporție de sub 5% din greutate, calculată pe o bază complet degresată, nedenumite și necuprinse în altă parte |
Numai acele preparate care conțin carne și/sau lapte |
ex 1902 |
Paste alimentare chiar fierte sau umplute (cu carne sau cu alte substanțe) ori chiar altfel preparate, cum ar fi spaghete, macaroane, fidea, lasagna, gnochi, ravioli, caneloni; cușcuș, chiar preparat |
Numai acele preparate care conțin carne și/sau lapte |
ex 1905 90 |
Produse de brutărie, de patiserie și biscuiți, chiar cu adaos de cacao; ostii, cașete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, vafe cu capac, paste uscate din făină, din amidon sau din fecule în foi și produse similare |
Numai acele preparate care conțin carne și/sau lapte |
ex 2004 |
Alte legume preparate sau conservate altfel decît în oțet sau acid acetic, congelate, altele decît produsele de la poziția 2006 |
Numai acele preparate care conțin carne și/sau lapte |
ex 2005 |
Alte legume preparate sau conservate altfel decît în oțet sau acid acetic, necongelate, altele decît produsele de la poziția 2006 |
Numai acele preparate care conțin carne și/sau lapte |
ex 2103 |
Preparate pentru sosuri și sosuri preparate; condimente și produse de asezonare, amestecate; făină și pudră de muștar și muștar preparat |
Numai acele preparate care conțin carne și/sau lapte |
ex 2104 |
Preparate pentru supe, ciorbe sau supe-cremă; supe, ciorbe sau supe-cremă preparate; preparate alimentare compuse omogenizate |
Numai acele preparate care conțin carne și/sau lapte |
ex 2105 00 |
Înghețate și alte produse similare sub formă de înghețată, comestibile, cu sau fără cacao |
Numai acele preparate care conțin lapte |
ex 2106 |
Preparate alimentare nedenumite și necuprinse în altă parte |
Numai acele preparate care conțin carne și/sau lapte |
excepție fiind laptele praf pentru sugari, alimentele pentru sugari și produsele alimentare speciale necesare din motive medicale, cu condiția ca aceste produse:
- să nu necesite o refrigerare înainte de deschidere;
- să fie produse ambalate de o marcă comercială înregistrată și destinate vînzării directe către consumatorul final;
- să aibă ambalajul intact, mai puțin în cazul în care conținutul este în curs de utilizare;
Legea nr. 143/2014 privind regimul articolelor pirotehnice
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=139205&lang=ro#
Articolul 4. Restricţii şi interdicţii
Se interzice:
a) producerea, importul, exportul, transportul, comercializarea şi utilizarea petardelor, bateriilor de petarde, petardelor luminoase şi bateriilor de petarde luminoase;
Legea nr. 277/2018 privind substanțele chimice
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=144600&lang=ro#
Articolul 17. Restricții și interdicții la producerea, plasarea pe piață și utilizarea anumitor substanțe, amestecuri și articole periculoase
(1) În scopul protecției sănătății și a mediului, unele substanțe, amestecuri chimice și articole periculoase și deosebit de periculoase pot fi interzise sau restricționate la producere, plasare pe piață și la utilizare de către persoanele fizice și juridice.
(2) În contextul alin. (1) și pentru executarea prevederilor tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, se interzice producerea, plasarea pe piață și utilizarea mercurului și a compușilor acestuia:
1) în termometre medicale;
2) în alte dispozitive de măsurare destinate comercializării către publicul larg, precum:
a) barometre;
b) manometre;
c) sfigmomanometre;
d) termometre, altele decît cele medicale;
3) în dispozitive de măsurare destinate utilizărilor industriale și profesionale, cum ar fi:
a) barometre;
b) higrometre;
c) manometre;
d) sfigmomanometre;
e) dispozitive de măsurare a deformației, utilizate în pletismografe, tensiometre, termometre și alte aplicații termometrice neelectrice.
Restricția se aplică, de asemenea, dispozitivelor menționate care sînt plasate pe piață goale dacă se intenționează să fie umplute cu mercur.
Restricția nu se aplică sfigmomanometrelor utilizate ca standarde de referință în studiile de validare clinică a sfigmomanometrelor fără mercur și celulelor pe bază de mercur pentru măsurarea punctului triplu, care sînt utilizate la calibrarea termometrelor cu rezistență din platină;
4) în dispozitive de măsurare destinate utilizărilor industriale și profesionale, cum ar fi picnometrele pe bază de mercur și dispozitivele de măsurare care conțin mercur pentru determinarea punctului de înmuiere;
5) în pesticide utilizate ca produse de protecție a plantelor;
6) în produse biocide;
7) în antiseptice locale, care sînt agenți antimicrobieni utilizați pentru distrugere, inhibare sau reducere a numărului de microorganisme pe piele;
8) în produse cosmetice (cu conținut de mercur de peste 1 ppm), inclusiv în săpunurile și cremele de albire a tenului, cu excepția celor destinate pentru zona ochilor, unde mercurul este folosit ca un conservant și nu există un conservant eficient care să-l înlocuiască;
9) în amalgame dentare.
(3) Lista detaliată a substanțelor și amestecurilor chimice interzise și restricționate este aprobată de către Guvern.
(4) Lista substanțelor și amestecurilor chimice interzise și restricționate la producere, import, plasare pe piață, export și alte tipuri de utilizări sau manipulări, inclusiv la utilizarea lor în articole, va fi ajustată în conformitate cu modificările operate la nivel internațional.
(5) Cerințele privind utilizarea unor substanțe chimice periculoase, cum ar fi poluanții organici persistenți, mercurul, plumbul, cadmiul, compușii organici ai staniului, cromul hexavalent, ftalații, substanțele care distrug stratul de ozon, inclusiv hidroclorofluorocarburile, în echipamente electrice și electronice, în vehicule, acumulatori și baterii, ambalaje sau componente de ambalaje și în alte articole sau dispozitive fabricate sau plasate pe piață, se stabilesc prin legislație specială.
(6) Persoanele fizice și juridice pot să plaseze pe piață detergenți dacă agenții tensioactivi conținuți în aceștia îndeplinesc criteriile pentru biodegradarea aerobă finală și dacă substanțele chimice și agenții tensioactivi conținuți în detergenți îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege și cerințele stabilite în Regulamentul privind detergenții, aprobat de Guvern.
(7) Ministerul Mediului asigură implementarea tratatelor internaționale de mediu ratificate de către Republica Moldova, care cuprind interdicții și restricții.
Articolul 23. Produse chimice care fac obiectul autorizării
(1) Nu pot fi produse, importate, plasate pe piață și utilizate fără respectarea procedurii de autorizare următoarele produse chimice:
a) produsele de protecție a plantelor;
b) produsele biocide;
c) detergenții ce conțin agenți tensioactivi care nu îndeplinesc criteriile pentru biodegradarea aerobă finală;
d) substanțele cu risc major pentru sănătatea umană și mediu;
e) substanțele chimice industriale periculoase;
f) substanțele chimice care distrug stratul de ozon, gazele fluorurate cu efect de seră, echipamentele și produsele ce conțin astfel de gaze.
(2) Produsele chimice menționate la alin. (1) lit. a)–e) pot fi autorizate printr-o procedură simplificată în cazul în care solicitantul confirmă aprobarea și/sau autorizarea produsului chimic pentru tipuri de utilizări solicitate în unul din statele membre ale Uniunii Europene.
(3) Procedura simplificată de autorizare menționată la alin. (2) reprezintă o procedură de recunoaștere a autorizațiilor acordate de un stat membru al Uniunii Europene și este prevăzută prin hotărîre de Guvern.
(4) Substanțele chimice care distrug stratul de ozon și gazele fluorurate cu efect de seră, echipamentele și produsele ce conțin astfel de gaze se autorizează de către Agenția Națională în conformitate cu prevederile Legii nr. 852/2002 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la regimul comercial și reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon și ale Legii nr. 43/2023 privind gazele fluorurate cu efect de seră.
Hotărârea Guvernului nr. 1116/2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la depozitarea şi comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=135304&lang=ro#
21. Pe teritoriul Republicii Moldova se interzice importul, depozitarea și comercializarea benzinei cu tetraetil de plumb. Se interzice importul, depozitarea și comercializarea absorbantelor și aditivelor halogene pentru combustibili și uleiuri.
Legea nr. 51/2017 pentru ratificarea Convenţiei de la Minamata cu privire la mercur
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=133355&lang=ro#
Convenţia
de la Minamata cu privire la mercur
Kumamoto, 10 octombrie 2013
Articolul 4
Produsele cu adaos de mercur
1. Fiecare Parte nu va permite, prin luarea de măsuri corespunzătoare, producţia, importul sau exportul de produse cu adaos de mercur enumerate în partea I a anexei A după stabilirea datei de eliminare a acestor produse, exceptând cazul în care o asemenea excludere este specificată în anexa A sau Partea a înregistrat o excepţie în temeiul articolului 6.
Partea I: Produse sub rezerva articolului 4 paragraful 1
Produse cu adaos de mercur |
Data după care fabricarea, importul sau exportul produsului nu sunt permise (data retragerii) |
Baterii, exceptând bateriile cu buton de oxid zincat de argint cu un conţinut de mercur < 2% şi baterii cu buton de zinc aerat cu un conţinut de mercur mai mic de < 2 % |
2020 |
Comutatoare şi relee, cu excepţia punţilor de măsurare cu capacitate foarte mare a preciziei şi comutatoare de frecvenţă radio de înaltă frecvenţă, precum şi releele instrumentelor de monitorizare şi control cu un conţinut maxim de mercur de 20 mg per punte, comutatoare sau relee |
2020 |
Lămpi fluorescente compacte (CFL) pentru scopuri de iluminat general, care au ≤ 30 waţi, cu un conţinut de mercur ce depăşeşte 5 mg per lampă |
2020 |
Lămpi fluorescente lineare (LFL) pentru scopuri generale de iluminat: (a) Fosfor triband < 60 waţi cu conţinut de mercur ce depăşeşte 5 mg per lampă; (b) Fosfor halofosfat ≤ 40 waţi cu conţinut de mercur ce depăşeşte 10 mg per lampă |
2020 |
Lămpi cu vapor de mercur de înaltă presiune (HPMV) în scopuri generale de iluminat |
2020 |
Lămpi fluorescente cu mercur în catod rece şi lămpi externe cu electrod fluorescent (CCFL şi EEFL) pentru afişaje electronice: (a) lungime scurtă (≤ 500 mm) cu conţinut de mercur peste 3,5 mg per lampă (b) lungime medie (> 500 mm şi ≤ 1 500 mm) cu conţinut de mercur ce depăşeşte 5 mg per lampă (c) lungime mare (> 1 500 mm) cu conţinut de mercur peste 13 mg per lampă |
2020 |
Produse cosmetice (cu conţinut de mercur de peste 1 ppm), inclusiv săpunurile şi cremele de albire a tenului, şi care nu includ cosmeticele pentru zona ochilor, unde mercurul este folosit ca un conservant şi nu există un conservant eficient care să înlocuiască conservantul 1/ |
2020 |
Pesticide, biocide şi antiseptice locale |
2020 |
Următoarele dispozitive de măsurare neelectronice, cu excepţia dispozitivelor neelectronice de măsurare instalate în echipamente de scară largă sau cele utilizate pentru măsurători de mare precizie, în cazul în care nicio alternativă adecvată fără mercur nu este disponibilă: (a) barometre; (b) higrometre; (c) manometre; (d) termometre; (e) sfigmomanometre. |
2020
|
__________________________________________________________________
1/ Intenţia nu este de a include cosmetice, săpunuri sau creme cu contaminare cu mercur.
Legea nr. 1100/2000 cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=141655&lang=ro#
Articolul 5. Restricţii
(2) Se interzice:
j) importul, livrarea în rețeaua de comerț și comercializarea pe piața Republicii Moldova a producției alcoolice energizante de proveniență autohtonă și din import.
Legea nr. 1409/1997 cu privire la medicamente
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=141399&lang=ro#
Articolul 191. Condiții speciale pentru circuitul medicamentelor care conțin steroizi anabolizanți și androgeni
Se interzice importul, fabricarea, distribuirea, comercializarea, prescrierea și eliberarea medicamentelor care conțin steroizi anabolizanți și androgeni, cu excepția medicamentelor cu denumiri comune internaționale, ale căror nomenclatură și cantitate se aprobă anual de către Ministerul Sănătății și care sunt achiziționate prin procedura de licitație publică.
Legea nr. 291/2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=146725&lang=ro#
Articolul 17. Circulaţia mijloacelor de joc de bază
(2) Introducerea/importul în Republica Moldova a mijloacelor de joc de bază poate fi efectuat doar de către titularii sau solicitanţii de licenţă în domeniul jocurilor de noroc, organizatorul jocurilor de noroc care constituie monopol de stat, precum şi de către producători sau distribuitorii oficiali ai acestora.
(3) Se interzice importul mijloacelor de joc de către persoanele fizice.
(4) Circulaţia mijloacelor de joc de bază, şi anume introducerea/importul în ţară, depozitarea, instalarea, certificarea, utilizarea, nimicirea, dezasamblarea și înstrăinarea, se efectuează cu înregistrarea obligatorie în Registrul mijloacelor de joc de bază.
Articolul 53. Interdicţii
(3) Se interzice importul şi introducerea pe teritoriul ţării a mijloacelor de joc fabricate cu mai mult de 5 ani în urmă.
(4) Se interzice importul, comercializarea, exploatarea automatelor de joc care eliberează nemijlocit câștigurile în numerar sub orice formă monetară.
Hotărârea Guvernului nr. 427/2001 privind importul şi comercializarea unor mărfuri de uz personal folosite
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=121388&lang=ro#
În scopul asigurării sănătății și securității consumatorilor se interzice importul, comercializarea și distribuirea gratuită a următoarelor categorii de mărfuri de uz personal folosite: lenjerie de corp pentru toate vârstele (slipuri, chiloți, maiouri, ciorapi, colanți); jucării moi umplute cu material de umplutură; suzete și suporturi pentru suzete, tetine; biberoane; articole pentru stimularea dentiției; articole de igienă personală (perii de dinți, perii și pensule pentru bărbierit, pentru păr, pentru gene sau pentru unghii și alte perii pentru toaleta personală, inclusiv cele care constituie părți de aparate); dozatoare de aerosoli, produse cosmetice, peruci.
Hotărârea Guvernului nr. 653/2003 cu privire la Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare.
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=138282&lang=ro#
Anexa nr. 3
la Hotărârea Guvernului nr. 653/2003
LISTA
bunurilor interzise de a fi introduse în țară
în calitate de ajutoare umanitare
Lenjerie de corp folosită
Jucării moi pentru copii folosite
Haine pentru copii de până la 3 ani folosite
Bunuri de calitate inferioară, ofensive pentru viața, sănătatea sau securitatea beneficiarilor de ajutoare umanitare
Vaccinuri, truse și remedii diagnostice al căror termen de valabilitate este mai mic de 6 luni
Produse alimentare cu termenul de valabilitate mai mic de 3 luni
Autovehicule cu termen de exploatare mai mare de 7 ani, cu excepția autovehiculelor destinate:
pentru scopuri medicale;
pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi ale aparatului locomotor (reutilate în modul corespunzător);
pentru stingerea incendiilor;
pentru curăţarea străzilor;
pentru împrăştierea materialelor;
pentru colectarea deşeurilor
Alte bunuri interzise de legislație
Hotărârea Guvernului nr. 556/2016 privind interzicerea importului plaselor de pescuit confecționate din fire polimerice netorsionate
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=125051&lang=ro#
Se interzice, pînă la data de 31 decembrie 2030, importul în Republica Moldova a plaselor de pescuit confecționate din fire polimerice netorsionate, încadrate la poziția tarifară 5608 11 800 din Nomenclatura combinată a mărfurilor.
Hotărârea Guvernului nr. 664/2016 cu privire la sistarea temporară a exportului de masă lemnoasă
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=130235&lang=ro#
Se sistează temporar exportul masei lemnoase încadrate la pozițiile tarifare 4401, 440410, 440711-440729, 4403, 4404 20, 4406 şi 4407 91-4407 99 din Nomenclatura combinată a mărfurilor.
Hotărârea Guvernului nr. 37/2025 privind interzicerea utilizării capcanelor cu pedală și introducerea pe piață a blănurilor și a produselor prelucrate de la animalele sălbatice capturate cu capcana cu pedală
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=146916&lang=ro
1. Se interzice punerea în liberă circulație (import) a blănurilor prelucrate de la următoarele specii de animale sălbatice provenite din țări care folosesc capcanele cu pedală sau alte metode incompatibile cu standardele internaționale privind vânătoarea cu capcane care cauzează suferință minimă: castor (Castor canadensis), vidră canadiană (Lutra canadensis), coiot (Canis latrans), lup (Canis lupus), râs canadian (Lynx canadensis), râs roșu (Felis rufus), zibelină (Martes zibellina), ursulețul spălător (Procyon lotor), bizam (Ondatra zibethicus), jder din Pennant (Martes pennanti), bursuc (Taxidea taxus), jder (Martes americana), hermelină (Mustela erminea).
3. Se interzice punerea în liberă circulație a produselor prelucrate, încadrate tarifar la codurile tarifare, potrivit Nomenclaturii combinate a mărfurilor, aprobată prin Legea nr. 172/2014, dacă acestea cuprind blănuri exclusiv de la speciile prevăzute la pct. 2, după cum urmează:
4103 – alte piei brute (proaspete sau sărate, uscate, cenușărite, piclate sau altfel conservate, dar netăbăcite, nepergamentate sau altfel preparate), chiar epilate sau șpăltuite, altele decât cele excluse prin pct. 1 lit. (b) sau (c) ale notei de capitol din capitolul 41 al secțiunii a VIII-a din Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr. 172/2014;
4103 90 000 – altele;
4301 – blănuri brute (inclusiv capetele, cozile, labele și alte bucăți utilizate în blănărie), altele decât pieile brute de la pozițiile 4101, 4102 sau 4103 din capitolul 41, secțiunea a VIII-a din Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr. 172/2014;
4301 80 000 – alte blănuri, întregi, chiar fără capete, cozi sau labe;
4301 90 000 – capete, cozi, labe și alte părți utilizabile în blănărie;
4302 – blănuri tăbăcite sau finisate (inclusiv capetele, cozile, labele şi alte părţi, deşeuri şi resturi), neasamblate sau asamblate (fără adăugarea altor materiale), altele decât cele de la poziţia 4303 din capitolul 43, secțiunea a VIII-a din Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr. 172/2014;
4302 19 – altele;
4302 19 150 – de castor, bizam;
4302 19 990 – altele;
4302 20 000 – capete, cozi, labe și alte părți, deșeuri și resturi, neasamblate;
4302 30 – blănuri întregi și părți ale acestora și resturi, asamblate;
4302 30 100 – piei denumite „întinse”;
4302 30 990 – altele;
4303 – îmbrăcăminte, accesorii de îmbrăcăminte și alte articole din blană;
4303 10 – îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte;
4303 10 900 – altele;
4303 90 000 – altele.