ImportDrepturi de import

Drepturi de import

66669


Drepturi de import – taxă vamală care trebuie plătită la importul mărfurilor, taxă pe valoarea adăugată şi accize a căror încasare este atribuită Serviciului Vamal.
•    taxa vamală;
•    taxa pe valoarea adăugată;
•    accizele;

I. Achitarea drepturilor de import
 Cuantumul drepturilor de import şi de export se plătește până la acordarea liberului de vamă sau în termen de 10 zile de la data notificării datoriei vamale, cu constituirea unei garanţii în cuantum deplin al drepturilor de import. În toate aceste cazuri, majorarea de întârziere (penalitatea) pentru perioada de amânare nu se calculează.
Importatorii care deţin statutul AEO în conformitate cu art.36 dispun de dreptul de amânare a termenului de plată a cuantumului drepturilor de import pe o perioadă ce nu poate depăşi 30 de zile de la data notificării. În acest caz, acordarea liberului de vamă este condiţionată de constituirea unei garanţii, determinată conform art.104. În cazul amânării plăţii cuantumului drepturilor de import, majorarea de întârziere (penalitatea) nu se calculează.
În cazul în care acceptarea unei declaraţii vamale duce la apariţia unei datorii vamale, mărfurilor cuprinse în acea declaraţie li se acordă liberul de vamă doar dacă datoria vamală a fost achitată sau garantată.

Plătitorii vamali pot achita drepturile de import prin virament (inclusiv prin carduri  bancare) la conturile trezoreriale ale Ministerului Finanţelor. În cazul opțiunii de achitare prin card bancar sau în numerar, plătitorii pot folosi terminalele cash-in self-service.
Agenții economici pot achita plățile și on-line, prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice MPay: https://mpay.gov.md.
Persoanelor juridice li se permite achitarea în numerar doar a diferenței de plată determinate la vămuirea mărfurilor importate.
Codurile facilităților fiscale şi vamale acordate conform legislaţiei în cadrul procedurii vamale „42” se regăsesc în Anexa nr.16 la Ordinul Serviciului Vamal nr.563-O din 29.12.2023 cu privire la aprobarea normelor tehnice privind cerințele în materie de date pentru completarea declarației vamale.

 

II. Taxa vamală
Taxă vamală se determină conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor, care cuprinde codul, descrierea mărfurilor și mărimea taxei vamale aplicabile.
Taxele vamale pot fi calculate în procente din valoarea în vamă a mărfurilor (taxe ad valorem) sau pot fi stabilite la o unitate de marfă, respectiv bucată, tonă, metru cub etc. (taxe specifice). Pentru unele mărfuri se aplică concomitent ambele tipuri de taxe (taxe combinate).
Pentru a stabili suma taxei vamale pentru o anumită marfă, trebuie determinat codul mărfii, consultată Nomenclatura combinată, precum și luate în considerare facilitățile și scutirile fiscale și vamale. 
Totodată, sînt scutite de taxe vamale unele categorii de mărfuri conform listei prevăzute de Codul Vamal nr.95/2001. 

 

Cotele taxelor vamale variază de la o marfă la altă, iar pentru unele mărfuri, cota taxei depinde de data importului (taxe sezoniere). 
La import pot fi încasate suplimentar și alte taxe vamale, menite să protejeze producătorii autohtoni de măsurile discriminatorii aplicate de alte țări (taxe excepționale). Aceste taxe pot fi în mai multe forme:
•    taxa specială se încasează la importul mărfurilor în cantități şi în condiţii care cauzează sau pot cauza prejudicii materiale considerabile producătorilor de mărfuri autohtone;
•    taxa antidumping se aplică la importul mărfurilor cu prețuri de dumping (preţuri mai mici decît valoarea lor în ţara exportatoare la momentul importului);
•    taxa compensatorie se percepe asupra mărfurilor din țările care subvenționează exportul la anumite produse.

 

III. Taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.)
Taxă pe valoarea adăugată (în continuare – T.V.A.) – impozit de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.
La importul mărfurilor se aplică T.V.A. în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor (cota standard). 
Pentru unele categorii de mărfuri este stabilită o cotă redusă în mărime de 8% (art. 96 lit. b) din Codul Fiscal).
De asemenea legislația prevede pentru unele mărfuri scutirea de T.V.A. fără drept de deducere (art. 103 din Codul Fiscal).
T.V.A. la import se calculează din valoarea impozabilă a mărfurilor importate, care se constituie din valoarea în vamă a mărfurilor, la care să adaugă, după caz, suma accizelor și taxa vamală, care urmează a fi achitate la importul acestor mărfuri.

 

IV. Accizele
Accizul reprezintă un impozit care se percepe la următoarele categorii de mărfuri (lista mărfurilor supuse accizelor și cotele acestora - Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 la Titlul IV din Codul Fiscal).
Baza de calcul a accizului o constituie volumul natural sau valoarea în vamă a mărfurilor importate, la care se adaugă, după caz, taxa vamală ce urmează a fi achitată la data importului.
Pentru mai multe mărfuri sînt prevăzute înlesniri și scutiri de plata accizelor (lista înlesnirilor - art. 124 din Codul Fiscal).

V. Taxa pentru proceduri vamale
În conformitate cu prevederile art.427 alin.(7) din Codul Vamal nr.95/2021, agenţii economici înregistraţi în zonele economice libere, în Portul Internaţional Liber „Giurgiuleşti” şi în Aeroportul Internaţional Liber „Mărculeşti” care, în conformitate cu alin.(6) din prezentul articol, nu optează pentru desfăşurarea activităţii conform regimului vamal reglementat de prezentul cod, la data intrării în vigoare a prezentului cod sunt în drept să aplice garanţiile de stat în conformitate cu prevederile art.13 din Legea nr.440/2001 cu privire la zonele economice libere, ale art.12 din Legea nr.8/2005 cu privire la Portul Internaţional Liber „Giurgiuleşti” şi, respectiv, ale art.9 din Legea nr.178/2008 cu privire la Aeroportul Internaţional Liber „Mărculeşti”. Agenţii economici respectivi sunt în drept să activeze conform prevederilor în vigoare la data de 31 decembrie 2023 până la data de 1 ianuarie 2034, dar fără să depăşească termenul de funcţionare a zonei economice libere/portului/aeroportului.
Totodată, potrivit art.13 alin.(2) din Legea cu privire la zonele economice libere nr.440/2001, în cazul în care sînt adoptate legi noi care înrăutăţesc condiţiile de activitate a rezidenţilor în ceea ce priveşte regimurile vamal, fiscal şi alte regimuri prevăzute de legile referitoare la activitatea zonelor libere, rezidenţii sînt în drept, pe parcursul unei perioade de 10 ani, dar care nu va depăşi termenul de funcţionare a zonei libere concrete, să activeze conform prevederilor legilor în vigoare pînă la data punerii în aplicare a noilor legi. Această normă se va aplica activităţii desfăşurate de rezidenţi în cadrul proiectelor investiţionale înregistrate pînă la adoptarea legii noi.
Menționăm, că taxa pentru proceduri vamale se percepe în cadrul codurilor procedurilor vamale indicate în Anexa nr.16 a la Ordinul Serviciului Vamal nr.563-O din 29.12.2023 cu privire la aprobarea normelor tehnice privind cerintele în materie de date pentru completarea declaratiei vamale.

 Cuantumul taxei pentru proceduri vamale se regăsește în Anexa nr.2 la Legea cu privire la tariful vamal nr.1380/1997.

 

Anexa nr.16A la Norme tehnice

Codurile adiționale pentru elementele de taxare

 

Cod adițional

Temei legal

Descriere succintă

Codul procedurii vamale

 PV

977

CV, TITLUL XI art.427 alin.(7);

Legea cu privire la zonele economice libere nr.440/2001, art.13 alin.(2).

Se percepe taxa penru proceduri vamale, în cadrul codurilor procedurilor vamale menționate, suplimentar la datoria vamală specifică fiecărui regim.

1076, 1079, 1089, 1086;

3176, 3178, 3186, 3188;

4076, 4078, 4079, 4086, 4088, 4089;

5176, 5178, 5186, 5188;

5376, 5378, 5386, 5388;

5476, 5478, 5486, 5488;

7176, 7178, 7186, 7188;

7600, 7651, 7655, 7657, 7671, 7672, 7673, 7678, 7679, 7686, 7687, 7688, 7689, 7693, 7697;

7776, 7778, 7779;

7800, 7851, 7853, 7854, 7855, 7857, 7871, 7873, 7877, 7886, 7887, 7888, 7889, 7893, 7896;

7900, 7951, 7977, 7987, 7997;

8600, 8671, 8673, 8679, 8687, 8688, 8689;

8776, 8778, 8779, 8786, 8788, 8789;

8800, 8843, 8851, 8853, 8854, 8855, 8857, 8871, 8873, 8886, 8887, 8896;

8900, 8943, 8972, 8986, 8987;

9376, 9378, 9379, 9386, 9388, 9389.

 

VI. Rechizitele bancare pentru plata drepturilor de import

Persoanele juridice şi persoanele fizice, participanţi la activitatea economică externă achită obligaţiile vamale în avans (taxa pentru valoarea adăugată, accize, taxe vamale, amenzile aplicate pentru contravenţiile vamale și contravaloarea mărfurilor) cu indicarea contului trezorerial de încasări:


• Drepturile de import-export achitate în avans ( cod ECO 518300 )
Beneficiar: Ministerul Finanţelor;
Codul fiscal: 1006601000037;
Prestator beneficiar: Ministerul Finanţelor-Trezoreria de Stat;
Cod IBAN: MD77TRPAAA518300A01344AA.


• Plata - garanţie pentru drepturile de import-export (cod ECO 518200)
Beneficiar: Ministerul Finanţelor;
Codul fiscal: 1006601000037;
Prestatorul beneficiar: Ministerul Finanţelor-Trezoreria de Stat;
Cod IBAN: MD94TRPAAA518200A01344AA.
 
Legislația:
Codul vamal al Republicii Moldova nr. 95/2021
Codul fiscal al Republicii Moldova nr. 1163/1997
Legea nr. 172/ 25.07.2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor
Legea nr. 1417/1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal
Legea nr.820/2000 privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare
Ordinul Serviciului Vamal cu privire la aprobarea normelor tehnice privind cerințele în materie de date pentru completarea declarației vamale nr.563-O din 29.12.2023


 

 


filter.type.import -sdsdas
filter.type.export -sdsdas
filter.location
filter.tarim
filter.info
filter.tarifs

No Data

contact-center.title

contact-center.info

contact-center.note

call-center

footer.tip

country

footer.tip.location

footer.tip.street

fax: footer.tip.fax

email: footer.tip.email

phone: footer.tip.phone

footer.info

country

footer.info.location

footer.info.street

fax: footer.info.fax

email: footer.info.email

phone: footer.info.phone

footer.title

footer.content

footer.note