Regimul de perfecționare pasivă permite exportul temporar de mărfuri autohtone în afara teritoriului vamal în vederea supunerii acestora la operațiunile de perfecționare. Produsele prelucrate rezultate din aceste operațiuni pot fi puse în liberă circulație cu scutire totală sau parțială de drepturi de import în baza unei cereri depuse de titularul autorizației sau de orice altă persoană stabilită pe teritoriul vamal dacă aceasta a obținut consimțământul titularului autorizației și dacă toate condițiile autorizației sunt îndeplinite.
Nu pot fi plasate sub regimul de perfecționare pasivă oricare dintre următoarele mărfuri autohtone:
a) mărfurile al căror export dă dreptul la rambursarea sau remiterea de drepturi de import sau de export;
b) mărfurile care, în prealabil exportului, au fost puse în liberă circulație cu scutire sau reducere de drepturi de import, în măsura în care scopurile destinației nu sunt realizate, cu excepția cazului în care aceste mărfuri trebuie supuse unor operațiuni de reparație.
În cadrul regimului de perfecționare pasivă se permite:
- prelucrarea mărfurilor, inclusiv montarea, asamblarea sau fixarea lor la alte mărfuri;
- transformarea mărfurilor;
- repararea mărfurilor, inclusiv restaurarea acestora, înlăturarea defectelor, reglarea;
- utilizarea, în conformitate cu reglementările vamale, a anumitor mărfuri care nu se regăsesc printre produsele compensatoare, dar care permit sau facilitează fabricarea acestor produse, chiar dacă ele se consumă complet sau parțial în procesul de perfecţionare.
I. Condițiile de acordare a regimului
Pentru utilizarea regimului, solicitantul va depune cerere (.doc.), în vederea obținerii autorizației, în baza formularului prevăzut în anexa nr. 27 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, conform regulilor de completare aprobate de Serviciul Vamal.
Regimul de perfecţionare pasivă se acordă cu respectarea următoarelor condiţii:
- organul vamal poate determina că produsele compensatoare au fost obţinute din mărfurile exportate pentru a fi prelucrate;
- perfecţionarea pasivă a mărfurilor nu aduce prejudicii economiei naţionale.
Nu pot fi plasate sub regimul vamal de perfecţionare pasivă:
- mărfurile care, prin scoaterea lor de pe teritoriul vamal, creează temei pentru exonerarea de drepturile de import sau pentru restituirea drepturilor de import încasate;
- mărfurile care, înainte de a fi scoase de pe teritoriul vamal, au fost importate cu exonerarea totală de drepturile de import – până la expirarea termenelor de exonerare.
La eliberarea autorizației, se stabileşte cantitatea produselor compensatoare care trebuie să fie reintroduse pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, organul vamal specifică în acord termenul de reintroducere a produselor finite, luând în considerare timpul necesar desfăşurării operaţiilor de transformare. Această perioadă poate fi prelungită la cererea argumentată a solicitantului.
Circulația mărfurilor plasate în perfecționare pasivă poate avea loc în interiorul teritoriului vamal de la postul vamal de plasare la postul vamal de ieșire.
În cazul în care mărfurile circulă sub regimul de perfecționare pasivă de la postul vamal de plasare la postul vamal de ieșire, mărfurile cad sub incidența dispozițiilor care ar fi fost aplicabile dacă mărfurile ar fi fost plasate sub regimul de export.
Mărfurile echivalente sunt mărfuri autohtone depozitate, utilizate sau prelucrate în locul mărfurilor plasate sub un regim special. În cadrul unui regim de perfecționare pasivă, mărfuri echivalente sunt mărfurile străine prelucrate în locul mărfurilor autohtone plasate sub regimul de perfecționare pasivă.
II. Termeni
Biroul vamal stabilește perioada în care mărfurile exportate temporar trebuie să fie reimportate, sub forma produselor prelucrate, și să fie puse în liberă circulație pentru a putea beneficia de scutire totală sau parțială de drepturi de import. Termenul în care produsele prelucrate trebuie reimportate se determină în funcție de perioada necesară pentru desfășurarea operațiunilor de prelucrare, pentru transportul mărfurilor de export temporar și al produselor prelucrate. Biroul vamal poate acorda o prelungire a acestei perioade, pentru o durată rezonabilă, în baza unei cereri justificate depuse de titularul autorizației.
În cazul perfecționării pasive IM/EX, autorizația specifică termenul în care mărfurile autohtone înlocuite cu mărfuri echivalente vor fi plasate în perfecționare pasivă. Acest termen nu poate depăși 6 luni. La cererea titularului autorizației, termenul poate fi prelungit cu condiția ca termenul total să nu depășească 1 an. (pc.553 HG 92/2023).
Exportul temporar de mărfuri în vederea perfecționării pasive atrage aplicarea măsurilor de politică comercială prevăzute pentru exportul definitiv de mărfuri. Operațiunile de perfecționare pasivă complementare celor de perfecționare activă atrag aplicarea măsurilor de politică comercială prevăzute pentru reexportul de mărfuri.
În cazul unei declarații de export sau de perfecționare pasivă, dacă situația permite, declarantul are dreptul de a înlocui cantitățile de mărfuri prelevate ca probe cu mărfuri identice, în vederea completării lotului de marfă.
III. Garanții
În cazul importului anticipat de produse prelucrate, se constituie o garanție care acoperă cuantumul drepturilor de import care ar fi plătit în cazul în care mărfurile autohtone înlocuite nu ar fi plasate sub perfecționare pasivă în conformitate cu pct. 553 din Hotărâre de Guvern nr. 92/2023.
IV. Încheierea regimului
Regimul se încheie prin reintroducerea produselor compensatoare.
Legislația:
- Codul Vamal al Republicii Moldova nr. 95/2021
- Hotărârea Guvernului nr. 92/2023 cu privire la punerea în aplicare a Codului Vamal nr. 95/2021
- Ordinul Serviciului Vamal nr. 511-O/2023 privind aprobarea Normelor tehnice de examinare a cererilor pentru utilizarea regimurilor speciale
- Ordinul Serviciului Vamal nr. 568-O/2023 cu privire la utilizarea Cererilor și Autorizațiilor pentru regimurile vamale speciale în perioada tranzitorie

